Povestea Dovleacului Fermecat…. !

 

… “A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti… de când facea plopsorul pere si rachita micsunele… de când se bateau ursii în coade…. de când se luau de gât lupii cu mieii de se sarutau, înfratindu-se…. de când se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca în slava cerului de ne aducea povesti…

A fost odata un dovleac “fermecat”…. un dovleac magic, venit de foarte departe, tocmai de pe celalalt taram, un dovleac “nazdravan”,  cu care se “mandreau” fetele de imparat, dar mai ales Cenusareasa cea cu condurii de aur… Si care, in fiecare seara, pe toti copiii cei cuminti ii purta in minunata “lume” a povestilor …

Si pe-acel dovleac nastrusnic, venit din timpuri demult apuse,  il  ”zari”  zburdand prin vazduh, intr-o seara rece si friguroasa de toamna, Vrajitoarea cea rea si,  in rautatea ei de vrajitoare, ca sa nu mai aduca  “povesti”copiilor somnorosi,  lasa o Vraja grea asupra sarmanului Dovleac.

Dovleacul  cazu deodata la pamant, se rostogoli printre frunzele moarte si reci si se facu noduros si mic. Si din Dovleacul cel frumos si aromat,  ramase acum doar un ghemotoc portocaliu, prapadit si plin de scai.

Dar Zana cea Buna, vazand toate astea, nu putu rabda atata nedreptate si cobori  ca “gandul ” langa dovleacul cel prapadit. Si daca vazu ce s-alese de el, si pentru ca rautatea Vrajitoarei sa nu fie fara de hotar, lua iute bietul Dovleac si-l azvarli degraba in spuza calda a Focului de Noapte.

Dovleacul se “chirci”si mai mult, se “aduna”, sfarai indelung de cateva ori si apoi se facu nevazut in jarul  incins… Dar nu pieri de tot !

In locul lui,….. ghiciti ce se ivise…?!!!

Dovleacul nostru fermecat se transforma intr-o minunata dulceata , aromata si parfumata cu iz vechi de Vanilie si  Migdale dulci de Poveste.

 

 

Si uite-asa, de-atunci si pan’ in vremurile noastre, in fiecare seara friguroasa, atunci cand Vantul  aduce cu el Noaptea cea rece si adanca, copiii  asteapta cuminti minunata Poveste a Dovleacului Fermecat !

O spun de asta data Bunicii batrani, amintindu-si de timpurile  cand ca si ei, adormeau cu gandul la aroma si parfumul minunat al dovleacului copt in spuza noptilor de toamna !